Elevii din ultima clasă de gimnaziu au intrat în săli cu 30 de minute înaintea orei 9, când a început prima probă a simulării evaluării naţionale. Şcolarii au avut la dispoziţie două ore ca să rezolve subiectele primite, despre care spun că nu au fost dificile. Ei au avut de răspuns la mai multe întrebări dintr-o poezie a lui Alexandru Baconsky şi să scrie o compunere despre semnificația titlului poeziei.
„A fost destul de ușor. Cât timp ai stat la ele? Cam o oră și jumătate."
„O compunere ușoară, o motivare de titlu. Cum crezi că te-ai descurcat? A fost foarte ok, am știut toate subiectele, sper să iau punctaj maxim."
Unii elevi au recunoscut că s-au pregătit din timp pentru simulare.
„Am luat și ore în particular, nu a fost deloc grea, mi s-a părut ușoară comparativ cu alte variante rezolvate în clasă."
Miercuri elevii de clasa a opta susţin proba la matematică, iar joi o parte dintre ei va afla subiectele examenului de limba maternă. Notele nu vor fi trecute în catalog, ci vor fi analizate de profesori împreună cu elevii şi părinţii.
Ca să se asigure că se vor ridica la înălțimea așteptărilor, unele școli le-au mai pregătit o „surpriză": "Având în vedere că mi se pare destul de repede această simulare, chiar dacă a fost binevenită, în luna mai vom mai da la nivelul școlii o simulare", spune prof. Florian Hava, directorul şcolii „Dacia" Oradea.
Rezultatele simulărilor vor fi publicate pe 7 martie.
reporter: Laura Breb
operator: Robert Rezmuves
editor web: Adrian Laboş