Potrivit proprietarilor de pensiuni, turiştii au venit nu doar din Bihor, ci şi din Alba, Hunedoara, Arad, Cluj și Timiș. Acestora li s-au adăugat străini veniţi cu două autocare din Budapesta și cu un microbuz din Slovacia. Amatorii de munte şi distracţiei au avut parte de concerte, concursuri, produse naturale şi tradiționale.
Vineri, în prima zi a serbărilor, turiştii au petrecut până la orele dimineții pe muzica mixată de DJ Chrom. Sâmbătă, au fost organizate concursuril la baza pârtiei, iar după-amiaza 10 snowboarderi și 5 schiori de elită, participanţi la Vârtop Freestyle Invitational, au stârnit aplauzele spectatorilor.
Cele mai așteptate momente ale acestei ediții au fost concertele susținute de Cabron, Feli şi Smiley. Cei trei artiști au cântat live aproape trei ore, iar prestaţiile lor au fost urmate de coborârea cu torțe a celor de la Salvamont Bihor, de un foc de artificii şi de petreceri în cluburile din stațiune.
În ultima zi a serbărilor au fost organizate concursuri de snowboard și schi pentru profesioniști și amatori.
„În acest an, implicarea Agenției de Management al Destinației Bihor a adus un plus de valoare în organizarea evenimentului, reușindu-se implicarea substanțială a sectorului privat, contribuția sponsorilor și partenerilor depășind 70% din bugetul total al evenimentului. (...) Un lucru foarte important este participarea proprietarilor de pensiuni din destinația Vârtop, pentru prima dată printr-o structură cu personalitate juridică, respectiv Asociația Pro Turism Vârtop - Apuseni, asociație înființată de curând din inițiativă locală, cu sprijin din partea Consiliului Județean Bihor", au transmis organizatorii.
Editor web: Adrian Laboş
Foto: Gabriel Bonaciu/ Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor