Soarele puternic și apa fierbinte i-au atras la ștrand pe turiștii cazați în această perioadă în Băile Felix. Dacă pe parcursul weekendului s-au înfruptat din mesele copioase, oamenii au preferat în a doua zi de Paşte relaxarea în bazinele cu apă termală. Pentru o zi de bălăceală, clienții au plătit între 20 și 45 de lei.
"Foarte frumos, curat, ca-n Occident."
"M-am bronzat destul de bine, nici nu mă gândeam că în două zile o să ma prindă așa bine bronzul."
"Am înotat puțin, am făcut saună, puțină joacă în apă cu copiii,cu familia."
"Turiștii au venit în număr foarte mare, față de anul trecut avem o creștere de 10-12 procente. Media turiștilor în această perioadă a fost de 1200-1300", susține Cristian Oprinoiu, directorul ștrandului din Băile Felix.
A fost prilej de câștig și pentru proprietarii unităților de cazare. Pentru un sejur de trei nopți la un hotel de trei stele clienții au plătit 270 de lei, iar la pensiune prețul unei camere pe noapte a variat între 50 și 100 de lei. Gradul de ocupare a fost de aproximativ 50 la sută, ceea ce înseamnă că în stațiune au fost cazați în această perioadă 7000 de turiști.
Hotelierii speră la un număr la fel de mare de turiști și pentru perioada 1-4 mai. Tot atunci va începe și sezonul estival.
reporter: Claudiu Mihuț operator: Gabor Szilagyi editor web: Adrian Laboș