E un început de săptămână cu emoții pentru elevii din clasele terminale al ciclului gimnazial. 10.000 de elevi din Bihor vor susține, luni, marți și miercuri, simularea examenelor de Evaluare Națională. Testarea aduce și o premieră în învățământul românesc. Începând din acest an, alături de elevii de clasa a VIII-a, la examen participă și elevii de clasa a VII-a.
foto: arhivă
Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, în județ sunt înscrişi la testare 5.672 de elevi de clasa a VIII-a şi 5.205 mai mici cu un an. În total, aproximativ 350.000 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a, din întreaga țară, vor susține această testare începând de luni.
Prima probă este cea de limba și literatura română, urmată, marți, de proba de matematică. Miercuri, elevii care învaţă în clase cu predare în altă limbă decât cea română vor susține proba la limba şi literatura maternă.
Notele vor fi afișate pe 22 martie și vor fi trecute în catalog doar la solicitarea scrisă a elevilor sau părinților.
Rezultatele vor fi analizate apoi prin discuții cu elevii și profesorii, dar și la ședințe cu părinții.
Reporter: Claudiu Mihuț
Editor web: Adrian Laboș