Zeci de copii bolnavi, fără tratament. Pastilele pentru o boală gravă lipsesc din farmacii

Data publicării:
HIV pastile

Beniamin Vicol are 15 ani si a fost diagnosticat luna aceasta cu boala Wilson, o maladie care se manifesta prin acumularea cuprului in organism. Depinde acum de tratamentul cu Cuprenil, dar pastilele lipsesc din farmacii, iar familia baiatului este disperata

“Astea sunt cele mai importante, pastilele lui, cu care ar putea poate să se facă mai bine, să fie şi el mai bine. Îi tremură mâna dreaptă, vorbirea, vorbeşte mai greu, încet de la tratament o să-şi dea drumul, a spus şi doamna profesor, o să-şi revină,” a spus Alina Vicol, sora pacientului.

“Dacă nu găseşte acest medicament, poate să facă din nou o deterioare hepatică care nu a fost doar aşa o creştere a transaminazelor, a fost o insuficienţă hepatică, adică o tulburare de sinteză profundă care de obicei duce la nevoia de transplant şi e păcat,” a explicat Evelina Moraru, medic pediatru la Spitalul pentru Copii Iaşi.

Farmaciştii pun criza de medicamente pe seama problemelor de aprovizionare care se înregistrează la început de an.

Gabriela Ştreit, preşedintele Colegiului Farmaciştilor Iaşi: “Este un medicament care lipseşte în momentul de faţă din depozitele din Iaşi şi sigur e un produs care nu are înlocuitor şi din acest punct de vedere este greu de continuat tratamentul acelor pacienţi cu această boală.”

Alta este însă situaţia prezentată de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, care susţin pastilele se găsesc în depozitele farmaceutice mari: “La momentul prezentei, Compania Naţională Unifarm S.A deţine în stoc 889 de cutii de Cupripen. Totodată vă informăm că am lansat către producătorul extern un necesar de 4.000 de cutii de Cupripen.”

Medicii sunt contrariaţi de absenţa pastilelor din farmacii, mai ales că acestea nu sunt costisitoare, 50 de lei asigurând tratamentul pe o lună.

“Este un medicament care nu este scump, este ieftin, dar nu se importă, poate tocmai de aceea pentru că în spiritul comercial în care trăim toţi, lumea nu mai importă unele lucruri care sunt considerate o necesitate mai rară şi cu preţ mic,” a mai spus Evelina Moraru, medic pediatru la Spitalul pentru Copii Iaşi.

În evidenţa Spitalului de Pediatrie din Iaşi se află peste 30 de copii diagnosticaţi cu boala Wilson.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...