VASLUI. Război între prefect și primari pe tema exploatării gazelor de șist

Data publicării:
chevron 2

La începutul anului, 14 consilii locale din Vaslui au emis hotărâri prin care interzic desfăşurarea de acţiuni de exploatare a gazelor de şist pe teritoriul respectivelor comune. Cei care contestă investiţia concernului canadian Chevron au motivat deciziile prin efectele nocive pe care exploatările le-ar avea asupra mediului înconjurător. Prefectul judeţului Vaslui nu a rămas indiferent și le-a cerut primarilor să citească un anumit articol din Constituție.

„Bogăţiile de orice natură ale subsolului în stare de zăcământ fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului şi nu al unităţilor administrativ-teritoriale. Deci o astfel de hotărâre vine în contradicţie chiar cu Constituţia României şi este evident ilegală”, a spus Radu Renga, prefectul judeţului Vaslui.

Trei consilii s-au conformat și au anulat hotărârile. Celelalte 11 continuă războiul cu Prefectura. 

„Nu cred că poate trece peste o hotărâre a consiliului local la nivel de Prefectură. Pentru a ajunge la aceste bunuri ale statului se trece prin nişte proprietăţi. Sunt titluri de proprietate pe acele terenuri. Cum poate ajunge dacă proprietarul nu le dă voie?”, a explicat Dănuţ Cojocaru, primarul comunei Alexandru Vlahuţă.

„De la contencios am primit adresă prin care ne face cunoscut că Prefectura a atacat în contencios şi să înaintăm documentaţia care a stat la baza luării acelei hotărâri. Noi am mai avut o acţiune de acest gen şi consiliul local nu a fost de acord cu abrogarea unei hotărâri mai vechi care a fost luată prin 2012”, a spus și Costel Moraru, primarul comunei Puieşti.

La noi nu se exploatează aici gazele de şist. Nu avem momentan. Noi am făcut că aşa era normal ca pe raza comunei Pogana să nu se exploateze aceste gaze de şist. Să văd ce se va întâmpla până la sfârşit că aşa am înţeles, că ne atacă în instanţă”, spune și primarul dintr-o a treia comună, Pogana, Maricel Gâfu.

În Bârlad au avut loc mai multe mitinguri de protest împotriva exploatării gazelor de șist.

„Apele reziduale care vor ieşi la suprafaţă în final vor fi injectate în subsolul, adică depozitate pentru totdeauna. 
Mişcările de protest vor continua. Am vorbit cu oameni, am auzit opinii la diferitele mitinguri care au fost până acum că nu vor permite sub nicio formă instalarea sondelor în comuna lor”, atenționa Ovidiu Tiron.

Dacă va primi toate avizele, compania Chevron va demara investiţia anul viitor. Timp de 30 de ani va avea dreptul să extragă gaze de şist. În tot acest timp statul român va primi o redevenţă cuprinsă între 3,5 şi 13 la sută din valoarea gazului exploatat.

Am solicitat un punct de vedere companiei Chevron, dar până la această oră nu a fost oferit.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...