Miercuri, băiatul de nouă ani s-ar fi jucat cu focul prin gospodărie. Atunci cînd a aflat despre asta, părintele s-a enervat şi a vrut să-i dea o pedeapsă: l-a ţinut pe micuţ cu mâna în jar. Timp de patru zile, băiatul a stat cu palma arsă fără să fie dus la spital. Sâmbătă, farmacista din sat a sunat la 112, atunci când a văzut că mâna copilului începe să se infecteze. Băiatul a ajuns la Spitalul de Copii din Iaşi cu arsuri de gradul 3 la mâna dreaptă.
Poliţia din Vaslui a deschis o anchetă. În funcție de rezultatul cercetărilor şi de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie copilul pentru pedeapsa primita de la tată, se va stabili încadrarea juridică exactă a faptei.
Tatăl copilului este cunoscut în sat drept un om agresiv, care îşi bate adesea consoarta şi pe cei patru copii. Nimeni însă nu a îndrăznit să intervină, de frică: nici sătenii, nici poliţia şi nici direcţia de asistenţă socială.
Direcţia pentru Protecţia Copilului din Vaslui va începe o anchetă socială, iar, pentru pedeapsa administrată, tatăl agresiv ar putea fi decăzut din drepturile părinteşti.