Un copil de 5 ani, găsit în comă alcoolică și șoc hipotermic
Data publicării:
Băiatul de 5 ani dispăruse de acasă joi, în jurul orei 14. A fost găsit după cinci ore pe câmp, aproape înghețat. Medicii de pe ambulanță i-au acordat primul ajutor și l-au transportat la spital. „La sosirea în UPU nu mai era hipoterm, trecuse temperatura peste 35, dar era în continuare în comă, cu halenă alcoolică. Analizele efectuate au indicat o alcoolemie spun eu recordă pentru această vârstă 270 de miligrame la decilitru,” a spus Lucian Cernahoschi, purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii ''Sfânta Maria'' Iaşi
Din primele cercetări ale polițiștilor, copilul ar fi băut țuică împreună cu văcarul din sat. Inspectorii de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului au inceput o anchetă. „Dacă va fi nevoie, Direcţia Generală de Aisstenţă Generală şi Protecţia Copilului Iaşi ar putea să impună măsuri de protecţie pentru copiii care au mai rămas în familie sau numai pentru cel care deocamdată este internat în Spitalul de Copii Sfânta Maria,” a declarat Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi.
Părinții băiatului muncesc cu ziua în sat și, în cea mai mare parte a timpului, cei doi copii sunt lăsați în grija bunicii. Băiatul este acum in afara oricărui pericol, dar a rămas internat la secția de Toxicologie a Spitalului pentru copii „Sfânta Maria”.