Teatrul "Luceafărul" este în vizorul criticilor de la UNITER

Data publicării:
CRITICI TEATRU UNITER

„Prințul Fericit" pus în scenă la Teatrul Luceafărul din Iași este un spectacol realizat de „o echipă de creatori de cinci stele", spune Oltița Cîntec -directorul artistic al teatrului și singura ieșeană nominalizată anul trecut la premiile UNITER, pentru critică teatrală.

„Un spectacol după Oscar Wilde, un spectacol foarte modern, foarte interesant, foarte dinamic, care se adresează unui public, aşa cum spuneam, de vârste foarte diferite, de orizonturi şi aşteptări culturale foarte diferite,” a spus Oltiţa Cîntec, directorul artistic al Teatrului Luceafărul Iaşi.

Un juriu format din criticii de teatru Andreea Dumitru, Sebastian Vlad Popa şi Ionuţ Sociu a venit la Iaşi pentru a viziona spectacolul. Timp de o lună, cei trei călătoresc prin toată țara și vizioneză spectacole pentru a face o preselecţie.

„Încercăm să survolăm, să scanăm peisajul teatral al anului 2013 şi să identificăm spectacole care au fost, poate, mai puţin observate sau consemnate sau remarcate de alţi critici, de cronicari,” a explicat criticul de teatru Andreea Dumitru. 

Luna viitoare, cei trei critici vor propune spectacolele selectate de ei pentru nominalizare la categorii fixe de premii.

„Un al doilea juriu format, în general, din creatori de teatru, adică actori, regizori, scenografi, aleg la rândul lor, din cele trei nominalizari pe care le face primul juriu, câştigătorul categoriei respective,” a mai spus criticul de teatru.

Anul acesta Gala UNITER va avea loc la Palatul Culturii din Târgu Mureş, pe 28 aprilie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri