Stadion în paragină. Autorităţile din Fălticeni nu au investit în baza sportivă

Data publicării:
stadion falticeni gen

Puţini sunt cei care îşi mai amintesc de vremurile de glorie ale stadionului. Printre aceştea se numără şi Dan Dăscălescu, profesor de sport în Fălticeni.

"Era o splendoare acest stadion atunci. Până în '85 nici nu trebuia măcar dat o vopsea, așa de bine a fost lucrat. Aici, înaite, venea Cenaclul Flacăra, aici erau spectacole pe stadion, tribuna plină, nu mai spun când am promovat în dizia A. Aici nu avea loc lumea în tribună, veneau 8.000 minim întotdeauna, om lângă om, și pe margine stăteau," povesteşte bărbatul.

Acestea sunt doar amintiri despre stadionul Nada Florilor din Fălticeni. Baza sportivă inaugurată în 1982 cu un meci organizat
cu lotul național condus de Mircea Lucescu a ajus o ruină pentru că nimănui nu i-a mai păsat.

"Era îngrijit bine. Acum nu este nici măcar o echipă de fotbal. A zis domnul primar, dacă aveți echipă, vă facem terenul. N-a investit nimeni nimic aici, nimic, n-a venit nici unul cu bani măcar să investească. Tot s-a stricat, au lăsat așa." 

Vremurile bune și sigure au fost până în '89 iar după aceea, odată cu dispariția întreprinderilor, care susțineau echipele de fotbal, au apus. În 1994, un om de afaceri a investit în echipa de fotbal de aici, iar în 1997 Fălticeniul se îndrepta deja spre divizia A, a fuzionat cu echipa de la Suceava și un an mai târziu un meci cu Dinamo i-a făcut celebri pe sportivii din Fălticeni.

La stadionul Nada Florilor fac pregătire cadrele din MAI 

Toader Grămadă, administratorul bazei sportive Nada Florilor Fălticeni: "unitățile de poliție, pompieri, jandarmi aici vin, dau și dumnealor normele anuale, inspecții de la București, când sunt, tot aici se dau, examenle pentru școala de subofițeri tot aici se dau."

Din cauza alunecărilor de teren din zona stadionului Nada Florilor din Fălticeni, tribuna cu o capacitate de peste 7.000 de locuri a început să se prăbușească la extremități iar competițiile sportive, dacă ar fi organizate aici, nu ar putea să găzduiască spectatori. Stadionul se află în administrarea primariei iar conducerea instituţiei spune că nu a avut bani să renoveze baza sportivă și astfel s-a ajuns ca din 1981 să nu fie niciodată reabilitat.

"Situația nu este chiar roz pentru că acolo e o investiție care necesită foarte, foarte mulți bani. Din păcate, bugetul de la Revoluție încoace pentru niciun primar nu a fost prioritar în ceea ce privește alocarea banilor pentru această investiție," a declarat Cătălin Coman, primarul municipiului Fălticeni. 

Până acum, nimeni nu a făcut niciun calcul pentru a vedea cât costă modernizarea stadionului Nada Florilor din Fălticeni, autoritățile promit însă că în viitorul apropiat vor face o evaluare a acestor lucrări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...