Spitalul Municipial din Bârlad este în colaps financiar

Data publicării:
SPITALUL MUNICIPAL BARLAD

 

Elena Tătaru este internată în Spitalul din Bârlad de două zile. Nu este prima dată când are nevoie de spitalizare aici. Anul trecut a stat zece zile, timp în care a plătit o parte din medicamentele de care a avut nevoie. Și asta pentru că unitatea abia are bani pentru salariile personalului.

„Medicii fac tot posibilul să mă salveze cu toate că mai sunt multe lipsuri, aparatură şi din medicamente. - Cumpăraţi din medicamente? - Cumpăr. Ultima oară când am fost internată am cheltuit zece milioane,” povestește pacienta. 

Din cauza banilor puțini, cadrele medicale au preferat să își găsească alte locuri de muncă. Deficitul de personal depășește o treime.

„Mă nemulţumeşte că nu sunt asistenţi, doctori cum trebuie ca să fie pentru fiecare ca să fim trataţi cum trebuie din cauza lipsei medicilor şi asistentelor. - Ar trebui să fie mai mulţi? - Mai mulţi, dar de unde dacă nu sunt plătiţi cum trebuie?! Toţi pleacă,” este de părere o pacientă.

Problemele financiare au început în 2009, când din salariile angajaţilor s-a tăiat 25 la sută şi cu acelaşi procent s-a redus şi bugetul unităţii medicale. Spitalul a acumulat astfel datorii către furnizori de servicii sau medicamente de aproape 2 milioane de euro.

„În fiecare lună, din bugetul alocat pe care îl am acum, reuşesc să fac plata salariilor, a tichetelor de masă, pentru că, fac menţiunea, nu am intervenit pe aceste drepturi câştigate de salariaţi. Reuşesc cu mare dificultate să achit utilităţile şi o mică pare din prestatorii de servicii, inclusiv cele care ţin se achiziţia de medicamente,” a declarat Ștefan Constantinciu, managerul Spitalului Municipal Bârlad.

Pentru a rezolva situaţia, şefii spitalului au înaintat un memoriu către Ministerul Sănătăţii prin care au cerut ca bugetul pentru fiecare lună să le fie suplimentat cu 25 la sută, adică cu aproape trei sute de mii de lei. În acest fel ar fi la zi cu plăţile curente şi în trei ani ar urma să achite toate datoriile acumulate.

„În ciuda greutăţilor financiare, întregul grup medical îşi face datoria. Pacientul este în centrul atenţiei noastre. Este o luptă crâncenă pe care trebuie să o ducem, nu cu zâmbetul pe buze dar luptăm,” a explicat Gabriela Daniş, directorul medical al Spitalului Municipal Bârlad.

Dacă Ministerul Sănătăţii nu va aproba suplimentarea de buget, atunci singura soluţie este ca din luna mai să înceapă restructurările de personal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei