Soluție salvatoare pentru satele izolate: Crucea Roșie instruiește voluntari pentru asistență de urgență

Data publicării:
sigla proiect crucea rosie

Cu o astfel de trusă de prim ajutor, voluntarii din Boroşoaia vor încearca să-i ţină în viaţă pe bolnavi până la sosirea ambulanţei. Pot face inclusiv o electrocardiogramă pe baza căreia se stabilește cât de gravă este starea pacientului.

Rezultatul testului este trimis direct la Centrul Cardiovascular din Bucureşti la un medic de gardă. 

Dorinţa de a-i ajuta pe cei din jur şi faptul că a lucrat aproape 10 ani ca asistentă medicală au recomandat-o pe Mirela Sandu pentru voluntariatul în acordarea primului ajutor. Soțul i-a urmat exemplul, iar în cele patru luni de la absolvirea cursurilor s-au confruntat deja cu primele cazuri grave.

„Aproximativ 10 cazuri mai importante dar un caz a fost foarte grav. O bătrânică de 74 de ani a fost în prag de infarct, transmiţând EKG-ul spre Bucureşti, spre Centru, mi s-a transmis că trebuie să ajungă de urgenţă la spital,” a explicat Mirela Sandu, voluntar.

Şcolarizarea familiei a fost făcută şase ore pe zi, timp de patru zile. „Au făcut măsurile de prim ajutor în cazul unui stop cardio respirator, o persoană este inconştienă, respiră, nu respiră. Persoanele instruite ştiu să acorde primul ajutor în această situaţie-masaj şi ventilaţii,” a explicat medicul Laura Crâşmariu.

„Experienţa iernii trecute, unde două săptămâni nu a intrat și nu a ieşit nimeni din această localitate m-a determinat să numesc ca punct de prim ajutor această localitate,” a spus Virginica Beldean, directorul Filialei Crucea Roşie Iaşi.

Proiectul pilot iniţiat de Crucea Roşie a fost până acum implementat în câte o localitate din nouă judeţe ale ţării, printre care se numără Iaşi, Bacău, Argeş, Brăila, Timiş dar şi Cluj. Banii provin din donaţii, iar organizația umanitara îşi propune să creeze puncte de ajutor în toate judeţele ţării, suma necesară fiind de 100 de mii de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri