Sărbătorile - perioade propice hoților. Ce trebuie să faceți pentru o vacanță de Paște în siguranță
Data publicării:
Pe baza experienței acumulate, polițiștii au întocmit un mic ghid al călătorului care vă ferește de evenimente neplăcute:
• nu lăsaţi bunurile personale şi bagajele dumneavoastră în grija persoanelor necunoscute; • evitaţi „prieteniile” ocazionale şi nu vă lăudaţi cu bunurile sau valorile pe care le aveţi; • evitaţi să dormiţi şi să vă lăsaţi bagajele nesupravegheate; • păstraţi banii, documentele personale şi de călătorie în buzunarele interioare şi, pe cât posibil, în buzunare diferite; • nu purtaţi ostentativ bijuterii sau alte obiecte de mare valoare; • fiţi vigilenţi la urcarea în tren, precum şi în momentul în care aşteptaţi la rând la casa de bilete; • nu consumaţi băuturi alcoolice şi evitaţi să cumpăraţi produse alimentare de la vânzătorii ambulanţi; • nu acceptaţi astfel de produse de la călătorii necunoscuţi; • nu uitaţi că majoritatea hoţilor de bagaje ori din buzunare sunt elegant îmbrăcaţi pentru a nu atrage atenţia asupra lor, ori a nu crea suspiciuni; • un amănunt este semnificativ: de regulă, hoţii nu au bagaje; atenţie la persoanele care nu au bagaje.
Dacă totuși hoții vă înșeală vigilența ori sunteți martorul unei infracțiuni, adresați-vă celei mai apropiate unităţi de poliţie, sau să apelaţi la numărul de telefon 112.