Relu Fenechiu, declarat ”părintele proiectului de modernizare a aeroportului Iași”. Directorul Marius Bodea i-a mulțumit fostului deputat, aflat acum în închisoare

Data publicării:
avion 1 inaugurare pista

Un avion ușor a survolat zona, purtând mesajul ”Misiune îndeplinită”.

La festivitate, primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, a stat alături de ministrul Transporturilor, Ioan Rus. Acesta a declarat că va da toţi banii necesari pentru acoperirea cheltuielilor legate de construcţia noii piste a Aeroportului Iaşi.

Slujba de la Aeroport a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de PS Petru Gherghel, episcopul Diecezei de Iași.

Lucrările la noua pistă (flexibilă) de la Aeroportul Iași au început pe data de 7 august 2013. Asocierea Max Boegl România, SC Vega '93 SRL și SC UTI Grup SA a câștigat licitația privind execuția lucrărilor pentru realizarea suprafețelor de mișcare aferente unei piste noi cu lungimea de 2.400 metri. Valoarea contractului este de aproximativ 139 milioane de lei, fără TVA. Lucrările includ realizarea pistei de decolare – aterizare, căii de rulare, extinderii platformei și a drumului perimetral, instalației de balizaj, canalizării pentru ape pluviale, precum și a serviciilor de proiectare pentru toate cele menționate anterior.

În luna decembrie a anului 2013 Consiliul Județean Iași a depus o cerere de finanţare europeană pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Proiectul are o valoare totală de 56,7 milioane de euro. În luna feburarie a acestui an, proiectul a fost declarat eligibil de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Sectorial – Transport.

Comisia Europeană a comunicat admisibilitatea cererii de finanţare depuse pentru dezvoltarea şi modernizarea Aeroportului Internaţional Iaşi. Săptămâna aceasta va fi depusă  la AM POS-T prima cerere de rambursare a plăţilor deja efectuate. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Sharon Stone, declarație fără perdea la 65 de ani: "La fel de mulți oameni vor să se culce cu mine ca...
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”