Probleme financiare la Primăria Rădăuţi. Consiliul Local a fost dizolvat, iar funcţionarii nu şi-au primit salariile
Data publicării:
Funcţionarii de la Primărie, Poliţia Locală, Grădina Zoologică și Muzeul Etnografic nu și-au primit salariile pentru că nu are cine să aprobe plăţile ca ordonator de credite. Speranțele lor sunt acum în Guvern, care ar trebui să stabilească ce se poate face în această situație neprevăzută de lege.
Funcţionarii de la primăria Rădăuţi au ajuns în această situaţie după ce primarul municipiului a fost arestat. Ulterior, consilierii locali nu au mai organizat şedinţe, fapt ce a dus şi la suspendarea Consiliului Local.
Până la sfârşitul lunii aprilie a fost desemnată o persoană care a preluat atribuţiile primarului, dar când aceasta şi-a terminat mandatul a apărut blocajul financiar.
În urma acestei situaţii au de suferit, atât angajaţii primăriei, cât şi localnicii din Rădăuţi. Şi asta pentru că nu se pot emite niciun fel de avize şi certificate de urbanism.