Prima zi de școală. 140.000 de elevi ieșeni s-au întors la cursuri

Data publicării:
incepere scoala1

Şcoala Gimnazială „Dimitrie A. Sturdza" a fost aleasă pentru ceremonia de deschidere a anului de învăţământ pentru că este, potrivit Inspectoratului Şcolar, un exemplu. Fără ca elevii să fie selectați, în această unitate de învăţământ promovabilitatea la testările naţionale din acest an şi de anul trecut a fost de sută la sută.

"În calitate de reprezentant al Guvernului în judeţul Iaşi, doresc să transmit felicitări conducerii şcolii şi cadrelor didactice şi copiilor şi părinţilor pentru aniversarea de astăzi, cei 25 de ani pe care îi împlineşte acest aşezământ cultural," a spus Dan Cârlan, prefectul Iaşului, în deschiderea festivităţilor. 

"Urmează un an în care nu vor fi schimbări spectaculoase, ne dorim o anumită stabilitate, o anumită continuitate, în general aceleaşi metodologii rămân valabile şi pentru evaluarea naţională şi pentru bacalaureat, continuăm evaluările de sistem prin verificarea cunoştinţelor claselor a doua, a patra, a şasea fără notare," a spus Camelia Gavrilă, inspectorul general al ISJ Iaşi.

De la ceremonii, nu au lipsit incidentele. Prezent la fesivităţi, primarul Gheorghe Nichita a fost huiduit în momentul în care a început să îşi ţină discursul. Un bărbat din mulşime a cerut demisia edilului şi a fost imobilizat de poliţie.

Nimic nu le-a umbrit însă bucuria primei zile școală elevilor care, la finalul festivităţilor, au păşit cu emoţie în sălile de clasă. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, noul an şcolar va avea 36 de săptămâni de cursuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri