Premieră națională la Iași. Call-center pentru bebeluși

Data publicării:
call center bebelusi maternitate

Simona este una dintre mămicile care a avut o sarcină cu probleme, pe care a și pierdut-o în ultimul trimestru. Mărturiseşte că nu a avut bani să facă analize şi e de părere că o astfel de linie telefonică la care gravida să fie îndrumată este extrem de utilă. ”Este necesar și util să poți spune cuiva specializat exact ce problemă ai”, a spus Simona Doleanu.

Purtătorul de cuvânt al Maternității ”Elena Doamna” din Iași, dr. Mădălina Nour Ciuhodaru, a declarat că sunt probleme foarte mari legate de nașterile premature, de îngrijirea copiilor născuți înainte de termen. ”Putem cu bani puţini să facem prevenţie şi să realizăm lucruri mari”, a afirmat medicul.

200.000 lei, îngrijirea unui prematur

În prezent, 15 la sută dintre femeile care nasc în Moldova aduc pe lume un copil înainte de termen. Neonatologii spun că îngrijea unui astfel de bebeluş presupune costuri foarte mari care pot ajunge și la 200.000 lei în cazul unui singur copil.

La telefonul verde al maternităţii vor lucra voluntar un obstetrician, un jurist, dar şi un psiholog. Astfel, femeile care au dureri sau vor să afle ce analize sunt obligatorii în cele nouă luni de sarcină vor fi imediat lămurite de un ginecolog. De asemenea, pentru cazurile de abuz în familie, juristul va spune care sunt căile legale pentru a rezolva conflictul. Iar psihologul le va oferi mamelor consiliere în cazul depresiei postnatale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...