Prejudiciu de 8 milioane de euro, prin evaziune fiscală. Angajaţii unei firme de pază sunt audiaţi de DIICOT
Data publicării:
Angajaţii firmei de pază, printre care şi contabila societăţii, sunt suspectaţi că ar fi încheiat contracte cu firme fantomă din Neamţ pentru a evita plata taxelor la stat - prin achiziţii fictive care să ascundă anumite cheltuieli.
De-a lungul timpului, firma de pază a avut contracte şi cu mai multe instituţii ale statului, printre care Primăria Sectorului 3 din Capitală, cu Imprimeria Naţională, sau cu Societatea Naţională a Huilei.
Numai anul trecut, valoarea contractelor încheiate cu statul a fost de 12, 5 milioane de euro.
DIICOT cercetează acum toată activitatea desfăşurată de companie, în perioada 2012 - 2014.