2.380 de elevi din județul Iași s-au înscris la a doua sesiunea a examenului de Bacalaureat. Dintre aceștia, 513 au susținut corigențele în această vară și 1.867 de candidați sunt din seriile anterioare care fie au picat examenul, fie nu s-au înscris.
Examenul se susține în șapte centre, cinci licee din Iași, și alte două în Pașcani și Târgu Frumos.
După proba de evaluare a competențelor orale la limba și literatura română de astăzi, mâine și poimâine candidații vor susține proba orală într-o limbă străină. Competențele digitale vor fi evaluate pe 22 și 23 august.
Probele scrise încep pe 26 august cu examinarea la limbă și literatura română. În ziua următoare, o parte dintre candidați vor da examen şi la limba maternă. Proba obligatorie va avea loc pe 28 august, iar pe 30 august este susţinută cea de profil.
Rezultatele vor fi afişate pe 2 septembrie, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, urmând ca rezultatele finale să fie afişate pe 5 septembrie. În prima sesiune a examenului de bacalaureat rata de promovare a fost de 68,18 % la sută, cu peste 10 procente în creştere faţă de anul trecut.