”Canibal, considerat unul dintre cele mai mari titluri internaţionale ale anului (și pe care cinefilii îl vor putea urmări în premieră la FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM TRANSILVANIA – TIFF), spune povestea lui Carlos, un om singuratic, ciudat, iubit, însă, de toţi locuitorii oraşului Granada. Ceea ce puţini ştiu despre el este că nu se poate hrăni decât cu femei faţă de care nu se poate ataşa emoţional.Toate aceste lucruri se schimbă în ziua în care o întâlneşte pe Nina, o româncă aflată în căutarea surorii sale gemene,” este descris filmul care va putea fi văzut în România din luna iunie a acestui an.
Pentru dublul rol Alexandra și Nina, Olimpia Melinte a primit nominalizarea la premiile GOYA.
„Pentru mine a fost o mare onoare şi o mare bucurie să mă aflu printre actori precum Javier Bardem, Inma Cuesta, Manuela Velasco, Macarena García și să fiu nominalizată alături de talentatele Belén López, María Morales și Natalia de Molina. Cu atât mai mult cu cât spaniolii nu nominalizează de obicei actori care vin din afara ţării. Am avut ocazia de a cunoaşte foarte mulţi oameni şi sunt fericită că am putut, în felul meu, să-i fac pe românii de aici mândri de ţara lor. Mă bucur sincer pentru câștigătoarea premiului, Natalia de Molina, şi sper să revin cât mai curând în Spania pentru proiecte la fel de interesante. Îmi doresc din suflet ca în România, Canibal să aibă măcar jumătate din succesul pe care îl are aici, în Spania.”, a declarat Olimpia Melinte.
Actrița va putea fi văzută în acest an pe marile ecrane în comedia „Selfie”, în filmul de dragoste „Planşa”, nominalizat la Festivalul Internațional al Filmului de Dragoste de la Mons, Belgia, dar și în cel mai recent film al lui Dan Chişu, „Bucureşti Non-stop”.