Mobilizare pentru Sărbătorile Iașiului. 100 de jandarmi ieșeni vor asigura zilnic ordinea publică

Data publicării:
jandarm coada pelerini

Jandarmii ieşeni au făcut ultimele pregătiri pentru sărbătorile Iașiului care încep de vineri: "Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi va asigura măsuri de ordine publică în principal la spectacolele organizate în cartierele municipiului Iaşi. În Tătăraşi, Nicolina, Alexandru şi Dacia, anul acesta mai puţin în Păcurari."

În Iași sunt așteptați în cele 5 zile de sărbători peste 250 de mii de oameni. Astfel încât mobilizarea este maximă. "La nivelul Iaşului, pentru misiunile prilejuite de sărbătorile Iaşului, mai mult de o sută de jandarmi se vor afla în dispozitiv aproape zilnic," a declarat Mihai Cojocariu, purtătorul de cuvânt al IJJ Iaşi. 

Pe lângă concertele din cartiere, în Piaţa Palatului se anunţă spectacole pentru toate categoriile de vârstă. "Marţi, 14 octombrie, de hramul Cuvioasei Sfintei Parascheva, corul Filarmonicii Moldova Iaşi va susţine un recital de excepţie de muzică clasică şi religioasă în Piaţa Palatului. Mieruri, 15 octombrie va avea loc un concert cu foc de artificii," a declarat Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iaşi

Focul de artificii din acest an va dura 20 de minute.

PROGRAMUL COMPLET AL SĂRBĂTORILOR IAŞULUI  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri