Localnicii din Drăgușeni au văzut primii muncitori la ceea ce au aflat că ar trebui să fie un parc eolian în urmă cu mai bine de doi ani. De atunci însă nimeni nu mai știe nimic de soarta investiției, dar nici la ce folosește.
Oamenii sunt reticenţi şi mulţi dintre ei refuză să vândă companiei pământul pe care ar urma să fie amplasate eolienele.
Sunt însă și localnici care speră că investiţia în zonă le va ajuta comunitatea, că vor fi construite drumuri și create locuri de muncă.
Despre avantajele construcţiei parcului eolian pe teritoriul comunei Drăguşeni nici autorităţile locale nu par să ştie mare lucru. „Depinde de contractul pe care-l voi face cu firma respectivă, cu curent electric, ce-i mai avantajos pentru comună,” a spus Viorel Ciubotaru, primarul comunei Drăguşeni.
O situaţie similară este şi în comuna suceveană Ciprian Porumbescu, unde urmeză să fie construite 9 turbine eoliene. Din 2010, Primăria a primit redevenţă 20 de mii de euro pe an. 290 de hectare au fost puse la dispoziţia firmei. Însă lucrările par să stagneze.
„Ei ne-au ajutat, au dat o investiţie de 50 de mii de euro într-un drum, drumul care face legătura pe sub pădure, l-au modernizat. Mi-au dat tot 50 de mii de euro pe două turbine de 1,5 şi 5 MW plus 12 lămpi, panouri solare pe care le-am pus în comună,” a spus Dumitru Nimițan, primarul comunei Ciprian Porumbescu.
În prezent, România se află pe locul 10 în Uniunea Europeană în privința producției de energie eoliană.