Mandate de arestare preventivă pentru vameșii de la Albița

Data publicării:
vamesi arestati albita 3

Probele strânse de procurori în acest dosar au fost greu de combătut. Avocatul Marian Gheorghiță a declarat: ”Nu se poate nega faptul ca s-au luat niște bani. Și atunci am decis să nu critic soluția dar convingerea mea era că trebuia făcută o diferențiere și puteau unii dintre ei să se bucure de starea de libertate.”

Apărătorii vameşilor arestaţi preventiv au anunţat că vor ataca sentinţa dată de judecătorii Tribunalului Vaslui.

”Am formulat deja recurs în ședință publică. Urmează ca dosarul să ajungă la Curtea de Apel Iași. Justiția își va spune cuvântul”, a spus avocatul Iulian Gafon. Și avocatul Bogdan Gheorghiță a anunțat că va face recurs și speră ca la Iași să obțină cercetarea clienților în stare de libertate.

În urma audierilor, 28 de persoane s-au ales cu dosare penale, din care patru poliţişti de frontieră iar restul vameși. Cei mai mulţi sunt acuzaţi de luare de mită. Este vorba despre sume cuprinse între 20 de lei şi 50 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri