Lucrările la Palatul Culturii ar putea fi reluate după doi în care monumentul a fost lăsat în voia sorții

Data publicării:
palatul culturii 1

Lucrările de reabilitare pentru Palatul Culturii au început în anul 2008, dar au fost întârziate din cauza cercetărilor arheologice. În 2011, conducerea Palatului a obţinut un aviz de refinanţare, dar banii nu au mai ajuns, aşa că lucrările au fost sistate. Singurul proiect realizat de atunci a fost un sistem de 30 de pompe care asigură drenajul, şi asta pentru că subsolul se inundă foarte des.

„Institutul Naţional al Patrimoniului alocase înainte de a veni cu zero lei pentru Palatul Culturii. Eu am alocat tot ce era nevoie şi în ianuarie şi în a doua etapă, care înseamnă punerea în siguranţă a Palatului Culturii,” explică Alexandru Muraru, directorul Institutului Naţional al Patrimoniului.

După doi ani în care nu s-a lucrat mai nimic, există promisiuni că la începutul anului licitaţia pentru ultima etapă a proiectului, finanţată de Ministerul Culturii, ar putea fi finalizată. Valoarea totală este de peste 15 milioane de euro. Patru firme s-au înscris şi, în cel mult 16 luni, cea câştigătoare va trebui să realizeze lucrările de reabilitare pentru turnul central, una dintre aripi, sala voievozilor şi elemente de arhitectură. Licitaţia ar putea fi blocată din nou de contestaţii, iar clădirea are de suferit odată cu aceste tergiversări care durează deja de ani buni.

Lăcrămioara Stratulat, directorul Complexului Muzeal Naţional "Moldova", a declarat: „Partea proastă este în zona în care nu a fost finalizat acoperişul, acolo am avut probleme foarte mari. În momentul în care plouă, ninge, se scurge apa. Aia este o zonă nefinalizată.”

„S-au făcut nişte lucrări, dar niciodată nu s-a făcut o lucrare integrală pentru toată clădirea, uniform coordonată şi uniform studiată şi realizată,” spune Tiberiu Macai, inginer al serviciului tehnic. 

Pentru anul viitor, Institutul Naţional al Patrimoniului va aloca pentru Palatul Culturii 700.000 de lei. În Iaşi sunt în total peste 500 de monumente de patrimoniu şi 16 dintre acestea sunt în proces de reabilitare. Următoarele finanţări se vor face pentru Filarmonică şi Muzeul de Ştiinţe Naturale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”