La robotul sferic, Denis Roman a muncit aproape un an şi a investit 150 de euro pentru a impresiona comisia de la licenţă. A realizat şi o aplicaţie specială pentru telefon care dă comenzi de mişcare prin bluetooth.
”Este o aplicaţie instalată pe sistem de operare Android, se poate instala pe orice telefon care are acest sistem de operare şi are o interfaţă foarte simplă, cu 5 butoane de control”, își descrie Denis Roman invenția.
In interior, robotul are procesoare de ultimă generaţie cu ajutorul cărora comunică şi preia comenzi de la telefonul mobil.
Creaţia studentului este unică în laboratoarele facultăţii, pentru ca toţi ceilalţi roboţi au roţi sau picioare pentru a se deplasa. Iar profesorul coordonator este încrezător în potenţialul noii creaţii.
”Acest mecanism poate fi perfecţionat astfel încât să poată să se deplaseze aproape ca un element din domeniul SF-ului, însă este un prototip, o primă platformă. La dânsa se pot adăuga senzori şi alte periferice”, spune profesorul universitar Florin Pantilimonescu, coordonatorul lucrării de licenţă.
Prototipul creat de tânăr se poate deplasa pe o distanţă de 100 de metri, în funcţie de bluetooth, merge pe orice fel de suprafeţe, şi poate fi controlat inclusiv în medii toxice sau radioactive.