Numai 10 persoane, majoritatea angajate în sistemul sanitar, şi-au manifestat dorinţa de a fi înregistrate la Iaşi ca donatori voluntari de celule stem hematopoietice. Printre ei, şi Teodor Gheorghiu, medic rezident în anul I la radiologie şi imagistică medicală.
Doritori nu sunt însă mulţi, asta deși nu riscă nimic. Pur şi simplu li se recoltează 10 mililitri de sânge, pe baza căruia se stabileşte compatibilitatea pentru un eventual transplant de celule stem. Când un pacient are nevoie, donatorul este chemat pentru o nouă recoltare de sânge.
Despre celulele stem și importanța lor ne-a vorbit medicul Elena Albu, coordonatorul Centrului Donatorilor Voluntari de Celule Stem Iaşi.
Pentru unii pacienți, aceasta este unica șansă la viață. De aceea medicii de la Institutul Regional de Oncologie din Iaşi, acolo unde funcţionează singurul Centru de Recrutare a Donatorilor Voluntari de Celule Stem din regiune, vor ca din toamnă să facă o campanie amplă de informare în rândul studenţilor.
Persoanele care vor să doneze celule stem trebuie să îndeplinească şi nişte criterii. Vârsta trebuie să fie cuprinsă între 18 şi 45 de ani, să nu aibă o boală cronică sau infecţioasă.