Tiberiu Cristodorescu, Gheorghe Rusu şi Gheorghe Clapon au fost aduşi astăzi din nou la Tribunalul Iaşi, pentru a se judeca recursul înaintat de avocaţii lor împotriva măsurii de arestare preventivă. Procurorii au adus probe noi în dosar şi au obtinut menţinerea stării de arest pentru cei trei inculpaţi. Avocaţii au subliniat însă că nu există, în continuare, suficiente dovezi pentru ca cei trei interlopi să rămână după gratii.
Recursul ar fi trebuit să se judece miercuri, 17 iulie, însă, după ce patru judecători au refuzat să judece dosarul, a fost nevoie de instituirea unui nou complet de judecată.
„Este o situaţie inedită, dar nu trebuie să aruncăm cu nicio suspiciune şi cu nicio umbră asupra justiţiei. Sunt situaţii care se întâmplă, dar justiţia trebuie să îşi urmeze cursul cu orice preţ,” a spus avocatul Dragomir Tomașeschi.
Judecătorii şi-au motivat abţinerea prin faptul că ar avea, fiecare, diverse conexiuni cu inculpaţii.
„Din primul complet am făcut parte şi eu şi eu m-am abţinut pentru primul motiv care l-am precizat, repsectiv acela că soţia a dispus arestarea la Fond şi codul prevede că soţul nu poate soluţiona recursul în aceeaşi cauză. Un alt membru al completului avea calitatea de martor în dosar, iar cel de-al treilea membru, în anul 2011, a încheiat un contract cu o firmă de prestări servicii ce îl avea ca administrator pe inculpatul Clapon Gheorghe,” a explicat Gabriel Tarlion, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Iaşi.
Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi de trafic de influenţă. Procurorii susţin că i-ar fi promis unei femei, contra unei sume de 40 de mii de euro, că îi vor convinge pe doi judecători ai Tribunalului Iaşi să-i înjumătăţească pedeapsa de şapte ani de închisoare cu executare.