Înghesuială la banii pentru animale. 3.500 de fermieri au depus cerere de subvenție la APIA Iași

Data publicării:
AGLOMERATIE API

Iocadia Bărgan a primit bonul de ordine cu numărul 241 și s-a prezentat la Agenția de Plăți chiar în ziua în care a fost programată - de Înălțare. A depus cerere chiar dacă i se pare ciudat că nu știe ce subvenție va primi pentru cele 4 vaci pe care le crește. "Dumnezeu ştie când îi luăm şi câţi luăm, dar acum cheltuim. Ba la domnul doctor din sat am dat 300, aici am dat 300, adică 30 de lei," se plânge femeia.

La ora 8:00, stăteau la rând peste 150 de fermieri. O oră mai târziu, depuseseră cereri doar 70 de crescători de animale.

"Programarea nu s-a respectat întocmai, iar pe final s-au aglomerat. Am avut şi peste 700 de solicitări pe zi în săptămâna curentă. Pentru a preîntimpina aglomeraţia şi de a veni în sprijinul beneficiarilor, am suplimentat numărul de salariaţi. Se lucrează în momentul de faţă cu 30 de operatori," a declarat Sergiu Iulian Jităreanu, directorul executiv al APIA Iaşi.

Profitând de înghesuială, în curtea Agenției de Plăți s-au instalat și reprezentanții unor asociații agricole care cer bani pentru a-i reprezenta pe fermieri. Taxa de înscriere ajunge și la 50 de lei. "Venim în sprijinul fermierilor. Ei vin cu problemele pe care le au, noi, la rândul nostru, mergem la Federaţie," a explicat Mihai Bubuţanu, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Animale Spineni.

Până acum au depus cereri de subvenție 3.500 de fermieri. Restul de 2.000 vor putea face acest lucru până pe 20 iunie. Banii vor fi acordați abia peste jumătate de an.

Subvenția de anul trecut a fost de 300 de euro pentru o bovină tânără, crescută într-o zonă defavorizată. În județul Iași sunt 20 de comune incluse în această categorie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri