IAȘI. Spitalul „Sf. Maria” refuză sprijinul pentru copii după ce voluntarii au dezvăluit condițiile inumane din unitate

Data publicării:
bebe in pat verde pp

Voluntarii nu au mai primit acces la copiii internaţi la Secţia de Recuperare Pediatrică a Spitalului „Sfânta Maria”, deşi anul trecut au ajutat la strângerea a 50.000 de euro din care s-au cumpărat paturi noi. Declarațiile lor i-au deranjat pe șefii unităţii medicale.

"Copiii nu aveau produse de igienă, aveau nevoie de foarte multe, de pamperşi, de condiţii, pentru că ei stăteau doar în pătuţ, în nişte pătuţuri vechi, fără saltele, fără pamperşi, înveliţi în pelinci şi celofane," povesteşte Adrian Stănescu, fost voluntar la Secţia de Recuperare Pediatrică.

De lipsă de colaborare au dat dovadă angajaţii de la Secţia de Recuperare Pediatrică şi în relaţia cu presa. Deşi s-au obţinut avizele pentru a filma condiţiile de la această secţie chiar de la conducerea spitalului, angajatele au refuzat să primească echipa Digi24 în interiorul unităţii.

 

După discuţii nesfârșite, am reuşit să ajungem şi la etaj. I-am gasit pe copii in camere cu câte 6 paturi inconjurați ici-colo de câte o jucărie de pluș. Nici măcar o asistentă care să-i ţină în braţe. De neînțeles, în acest caz, refuzul de a accepta sprijinul oferit de voluntari.

 

"Cu toate că am fost voluntari acolo şi am petrecut foarte mult timp cu copilaşii, i-am ajutat să înveţe să mănânce cu linguriţa, să se bucure de nişte braţe întinse şi de multă atenţie," adaugă Adrian Stănescu.

Conducerea spitalului are însă o explicaţie: "Acolo este vorba doar de voluntariat din punct de vedere a asistenţei medicale pentru că copiii sunt mult prea mici pentru a fi incluşi în nişte activităţi instructive sau distractive, e vorba de sugari," explică Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie ''Sfânta Maria'' Iaşi.

Psihologii trag însă un semnal de alarmă şi spun că orice formă de afectiune este benefică pentru cei mici.  "Copilul rămâne cu un sindrom de abandon de cele mai multe ori pentru că într-adevăr se simte abandonat, nu e totul să-i dai de mâncare sau să-l îngrijeşti," atenţionează Mihaela Ghircoiaş, psiholog pediatru.

Conducerea spitalului „Sfânta Maria” promite că anul viitor lucrurile se vor schimba și că Secția de Recuperare Pediatrică va fi mai primitoare după ce se vor face investiții de 10 mii de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”