IAȘI. Este imobilizat la pat, dar legea îl împiedică să primească ajutor de la stat  

Data publicării:
handicapat

Alexandru Nicăi este imobilizat la pat, în urma unui atac cerebral. Până acum o lună încasa lunar o pensie de handicap de grad II. Acum însă a rămas fără niciun prijin, deși le-a explicat celor din Comisia de expertiză că nu se poate deplasa singur și că este dependent de ajutorul soției.

Medicii dau vina pe legislația care etichetează afecțiunea bărbatului ca fiind una previzibilă și care putea fi evitată dacă ar fi ales un trai sănătos.

Singura speranță a omului este acum schimbarea legii. Mai are, însă, de așteptat pentru că, deși Ministerul Muncii a promis de luni bune că va modifica reglementările discriminatorii, până acum nu a luat nicio măsură. Intre timp i s-au oferit doar soluţii provizorii.

„În momentul de faţă, există posibilitatea ca persoana să fie reevaluată de către Comisia de Evaluare Iaşi, în baza unei cereri la care să ataşeze documente medicale noi care să ateste starea de sănătate”, a explicat Luiza Harbuz, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Asistenţă Socială Iași.

„O să le facem ancheta socială că aşa prevede legea 416 şi să beneficieze măcar de ajutorul social. Mie mi se pare anormal ca o persoană în situaţia dumnealui să nu poată beneficia de indemnizaţia de handicap”, a completat Petru Holicov, primarul comunei Sineşti.

In judeţul Iaşi sunt înregistrate aproape 30.000 de persoane cu handicap fizic sau psihic. De la inceputul anului, 7.000 de dosare au fost evaluate de comisia de expertiză și aproape jumătate au fost respinse ca fiind incomplete sau nefondate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei