Evenimentele lunii decembrie vor începe de Ziua Naţională a României care debutează cu un concert de muzică populară în Piaţa Unirii, la ora 9, iar la ora 10 pe aceeaşi scenă, autorităţile locale vor ţine discursuri.
7.500 de porţii de fasole cu cârnaţi a pregătit muncipalitatea cu ocazia acestei sărbători, iar porţiile vor fi împărţite, la amiază, pe Strada Lăpuşneanu.
Manifestările specifice sărbătorilor de iarnă vor continua cu festivalul „Datini şi obiceiuri de iarnă”, concerte şi focuri de artificii în cartiere. Oraşul va fi luminat de un milion de beculeţe, peste 150 de copaci vor fi împodobiţi, iar pe străzi vor fi montate 40 de globuri uriaşe şi opt figurine 3D.
Program de sărbători
1 decembrie – aprinderea iluminatului de sărbători
14 decembrie- Festivalul „Datini şi obiceiuri de iarnă”
15 decembrie – concert „La Traviata” la Opera Naţională
17-22 decembrie – caravana lui Moş Crăciun în cartiere
În plus, primarul Gheorghe Nichita promite sărbători de iarnă demne de cartea recordurilor.
„Vom bate un record mondial, al doilea. O mie de spiriduşi vor dansa sincron. Evenimentul deja este anunţat, se pregătesc arbitri, cu tot ceea ce e necesar ca să creeze un record mondial,” a spus Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iași.
Pentru prima dată se va organiza Caravana lui Moş Crăciun. Un Moş Crăciun înalt de şase metri va colinda cartierele din oraş şi în zonele respective vor fi focuri de artificii de 5 minute.
„Pe 15 decembrie, la ora 17 începe o proiecţie 3D pe Palatul Culturii, de 8 minute, un lucru absolut fabulos şi care va dura 8 minute din oră în oră,” a adăugat Gheorghe Nichita.
O scenă de 24 de metri pătraţi va fi amplasată pe Bulevardul Ştefan cel Mare, unde elevii şi copiii de grădiniţă dar şi artiştii vor putea susţine concerte. Aceştia trebuie să facă, în prealabil, o programare la Primărie.