Gheorghe Nichita, trimis în judecată în cazul proiectului de management al traficului

Data publicării:
NICHITA IN BIROU

 

"În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: 
În vara anului 2013, în contextul implementării proiectului „Sistem de Management de Trafic în Municipiul Iași” care privea fluidizarea traficului rutier și pietonal, precum și scăderea gradului de poluare, finanțat din fonduri europene, inculpatul Nichita Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Iași, cu intenție, a pretins, în mod direct, inculpatului Mardarasevici Iulius Gabriel, și în mod indirect, inculpatului Urdăreanu Tiberiu, un procent de 10% din valoarea contractului, pentru a agrea câștigarea licitației de către asocierea UTI – IBC și semnarea contractului respectiv, în valoare de 69.614.309 lei (fără TVA), precum și pentru asigurarea derulării acestuia în bune condiții.
Acest lucru a avut la bază o înțelegere anterioară între inculpații Nichita Gheorghe, Mardarasevici Iulius Gabriel (pentru IBC) și Urdăreanu Tiberiu (pentru UTI), aceștia din urmă efectuând, cu sprijinul inculpatului Tănăsescu Mihail și a unei alte persoane, demersuri frauduloase pentru colectarea banilor (ce urmau a fi dați cu titlu de mită).
De asemenea, demersurile au constat și în elaborarea și, ulterior, decontarea unor facturi pentru situații de lucrări conținând servicii neprestate, a căror valoare reprezenta, de fapt, suma ce se colecta, periodic, drept mită pentru primarul municipiului Iași.
Concret, în perioada august 2013 - începutul anului 2015, inculpatul Nichita Gheorghe a primit următoarele foloase materiale constând în: 
- o parte din suma totală promisă, de 10% din valoarea contractului atribuit, respectiv 3.632.106 lei (colectată prin depunere în contul firmei IBC) 
- beneficii constând în achiziționarea unor echipamente electronice, în valoare de 20.000 lei, 
- plata, în cursul anului 2014, a serviciilor de cazare prilejuite de efectuarea, de către Nichita Gheorghe și alți angajați ai primăriei, împreună cu oameni de afaceri, între care și inculpatul Mardarasevici Iulius Gabriel, în China- Beijing și Hong Kong, în valoare de 28.364 lei,
- beneficii constând în reduceri de 30-40% (în total circa 15.100 lei) din prețurile unor locuri de cazare la un hotel de lux din București. 

Totalul sumelor și al beneficiilor primite cu titlu de mită de către inculpatul Nichita Gheorghe este de 3.693.710 lei. 

În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Urdăreanu Tiberiu și Nichita Gheorghe. 

De asemenea, a fost dispusă indisponibilizarea, prin sechestru asigurator, în forma popririi, asupra contului deținut la o unitate bancară de către inculpatul Mardarasevici Iulius.

Dosarul a fost trimis spre Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză. 

În cauză procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații. 

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție," se arată în comunicatul emis de Direcţia Naţională Anticorupţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...