Secţia de tuberculoză a Spitalului Judeţean din Vaslui seamănă mai degrabă cu o clădire părăsită decât cu un loc unde sunt trataţi bolnavi. Oamenii care vin pentru simple analize sau în vizită la rude se plâng că nu au rezistat să stea mai mult de câteva minute.
Pentru cei internați este un adevarat coșmar. Pacienţii au fotografiat gândaci care se plimbă în voie pe dulapurile din saloane, unde bolnavii ţin mâncarea şi lucrurile personale.
Atât medicii cât şi managerul spitalului admit posibilitatea ca în spital să fie gândaci, dar au găsit și o explicație.
„Este posibil ca acel gândac să fie din tâmplărie. Am demarat o anchetă administrativă la nivelul secţiei împreună cu compartimentul de specialitate,” a declarat Ana Smaranda Rinder, managerul Spitalului Judeţean Vaslui.
„Chiar dacă noi am făcut acum dezinsecţie din momentul în care am început înlocuirea tâmplăriei săptămânal, o parte din gândacii respective e posibil să fi fost deranjaţi de această mişcare,” a explicat Cristina Barbu, şefa Secţiei TBC a Spitalului Judeţean Vaslui.
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică, cei care au dat autorizaţia de funcţionare, an de an, pentru această clădire fac acum verificări.
„La Spitalul Judeţean din Vaslui care este un spital de urgenţă se desfăşoară un control, ne-am autosesizat. Colegii mei desfăşoară acţiunea de control, se desfăşoară în secţia TBC acest control,” a afirmat Mihaela Vlada, directorul DSP Vaslui.
În imobilul de aproape un secol, care nu a fost renovat niciodată, sunt internate 140 de persoane care suferă de tuberculoză. Reprezentanţii spitalului spun că au nevoie de câteva zeci de milioane de lei pentru a face toate reparaţiile necesare, bani pe care însă nu îi au.