FUTSAL. Obiective importante pentru CSMS

Data publicării:
FUTSAL 2-1

„Noi ne-am dori să prindem obiectiv primele patru, dar va fi foarte greu, foarte dificil pentru că urmează play-off-ul, trebuie să prindem prima dată play-off-ul, să jucăm şi după aceea vom vedea dacă putem prinde locul 4, în funcţie de echipele cu care vom jucam,” a declarat Nelu Stancea, antrenorul CSMS Iași.  

Deşi are o misiune dificilă în primul tur al Cupei Romaniei, unde va intâlni puternica formaţie din Deva, la care evoluează mulți jucători din națională, CSMS vizează repetarea performanţei din sezonul trecut, când a ajuns în ultimul act al competiției.

„În cupă, noi vrem să mergem mai departe, anul trecut am jucat finala, dar acum nu contează că jucăm cu Autobergamo Deva, noi ne facem jocul nostru, trebuie să trecem de această echipa,” a mai spus antrenorul. 

Optimismul antrenorului Stancea este împărtăşit și de jucători, care se gândesc în primul rând la campionat.

„Să câştigăm fiecare meci, nu ne-am pus un obiectiv clar, când vine meciul trebuie să îl câştigăm, acum că am vorbit cu băieţii, cam locul 4-5,” a spus Andrei Despan, căpitanul echipei de futsal CSMS Iași. 

Primul meci oficial pentru CSMS după incheierea Campionatului European de futsal va avea loc pe 14 februarie, când echipa ieşeană va intâlni pe City-US Târgu Mureş, într-un meci contând pentru etapa a 15-a a Ligii Întâi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...