Jumătate dintre instrumentele necesare la Secția de percuție lipsesc, iar cele pe care Liceul de Artă le are în dotare sunt de la Filarmonică sau de la Conservator, de unde au fost scoase din uz. Elevii povestesc că au fost puşi în dificultate atunci când au mers la competiţii şi au cântat pe instrumente profesionale.
”Suntem dezavantajați față de colegii din țară sau sunt și concursuri în afară. La ore ne descurcăm cum putem, cu instrumentele pe care le avem,” spune Ioana Ailenei, elevă.
”Îmi doresc o marimbă foarte, foarte mult și este extrem de necesară pentru dezvoltarea noastră ca muzicieni,” a explicat Maria Țigăeru, elevă.
Elevii vor să achiziționeze o marimbă, care costă 3.000 de euro şi este al doilea an în care au organizat concert caritabil în acest scop. Anul trecut au strâns o mie de euro.
Iustin Rusu, profesor la Catedra de Percuție: ”O să vedem după ce deschidem urna ce donații ne ajută să ne apropiem cu un pas mai aproape de a cumpăra acest instrument, această marimbă de care școala chiar are nevoie și bineînțeles că după ce o să o cumpărăm o să cântăm cu ea de toți banii.”
Impresionați de talentul de care elevii au dat dovadă pe scenă, spectatorii au donat bani pentru a-i ajuta:
”Eu sunt profesor de trombon și la mine cel mai ieftin trombon costă 400 de lei. La ei, cel mai ieftin instrumente este 3.000 de euro spre nenorocul lor.”
”Au muncit și s-au străduit și noi îi ajutăm cu cât se poate. Au foarte mare nevoie pentru a studia și pentru a merge mai departe.”
Cei care doresc să-i ajute pe elevi se pot adresa conducerii Colegiului de Artă Octav Băncilă din Iași.