De anul viitor, discuțiile dintre profesori și elevi ar putea avea loc în limba engleză. Facultatea de Medicină Veterinară a cerut acreditare pentru a introduce cursuri pentru străini. Viitorii studenți vor face practică într-o clinică medicală modernizată.
Pentru a obţine acreditarea, facultatea trebuie să îndeplinească şi alte cerinţe.
„Prima condiţie pentru a fi acreditată ARACIS este întocmirea de câtre conducerea facultăţii a dosarului specific pentru limba engleză care să cuprindă şi atestatele colegilor, a cadrelor didactice, atestate care să arate că se pot ţine ore în limba engleză obligatoriu,” a explicat Dan Drugociu, directorul clinicii veterinare.
Conducerea Facultăţii de Medicină Veterinară intenționează să organizeze admitere pentru o grupă cu 20 de locuri. Tinerii străini care au studiat deja în Iaşi, la alte specializări, cred că noua secție va avea succes.
„Experienţa mea de a studia în engleză, în Iaşi, a fost bună. Cred că este o bună idee dacă vor fi mai multe cursuri în engleză, aşa cum se întâmplă în București. Şi cred că îi va încuraja pe cei din afară să vină să cunoască Iaşiul,” este de părere Olufemi Awojoodu, absolvent al UMF Iași.
Noua secție va funcționa provizoriu, pentru un an, ulterior va fi acreditată în urma unui control.