Cum deosebim legumele românești de cele din import

Data publicării:
legume

"Roşia de import este albă la mijloc, roşia noastră este coaptă bine. Uitaţi, aici. Roşia de import este aici toată albă, până şi carnea e albă. Numai pieliţa de deasupra e roşie şi înăuntru e toată albă. E tare, e uscată, nu are zeamă, ca asta," explică un comerciant. 

Comercianții recurg la toate strategiile care le vin în minte să reușească să-și convingă clienții că marfa lor e sută la sută românească și gustoasă ca legumele din curtea bunicilor.

Oamenii se uită de două ori înainte de a cumpăra, pentru că spun ei, e totuşi prea devreme pentru legumele de grădină.

Sub pretextul că legumele sunt românești iar recolta a fost proastă, unii comercianţii au mai ridicat și prețurile - un motiv în plus ca oamenii să nu se înghesuie.

În piețele din Iași un kilogram de roșii variază între 2 lei și 3 lei 50, unul de castraveți între 1 leu si 1 leu 50, ardeii costă aproximativ 3 lei kilogramul, iar vinetele 3 lei, sau 3 lei 50, în funcție de comerciant, dar și de calitatea legumelor. Comercianţii nu vor totuşi să mai scadă din preţ, pentrru că, spun ei, nu şi-ar mai putea acoperi cheltuielile de producţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri