În baza de deszăpezire de la Iaşi sunt nouă utililaje, din care 5 autocamioane cu lamă şi cu sărăriţă, două autogredere, o freză şi un încărcător frontal. Unele in stare jalnica
"Prima oară mi-au sărit în ochi faptul că cel puţin câteva utilaje au o nevoie stringentă, domnule inginer, să le schimbaţi cauciucurile. Sub nici o formă nu puteţi ieşi pe stradă nici măcar pe drum normal, în condiţii normale cu cauciucurile pe care le-am văzut cel puţin pe cele două autogredere, darămite când avem intervenţie pe zapadă", a declarat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
La Vlădeni, mai bine ca la Iaşi
Situatia se prezinta mult mai bine la punctul de deszăpezire de la Vlădeni.
"Dotarea minimă pentru acest punct este de un autogreder, un camion cu sărăriţă şi lamăîn faţă şi un încărcător frontal. Toate cele trei utilaje sunt în bună stare tehnică, sunt de generaţie mai nouă decât cele pe care le-am văzut la Iaşi", a precizat Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.
Un consorţiu format din trei firme va curăţa drumurile de zăpadă în această iarnă. La nivelul judeţului sunt trei baze de deszăpezire la Iaşi, Târgu Frumos, Paşcani şi două puncte de sprijin la Ţibăneşti şi Vlădeni.