Condiții mai decente la Spitalul Sfânta Maria

Data publicării:
sansa 20la 20un 20tratament 20mai 20bun-33683

Peste şaizeci de mii de copii sunt internaţi în fiecare an în secţia de chirurgie a Spitalului „Sf. Maria" din Iaşi. Asta în condiţiile în care în clinică nu s-au făcut reparaţii de mai bine de patruzeci de ani.

„Am văzut pereţi cu foarte multă igrasie, paturi şubrede, lenjerii, toată aparatura de mobilier", a povestit mama unui pacient.

„Trebuie renovat, trebuie nişte condiţii mai bune pentru copii, pentru a fi consultaţi, trataţi", a spus un alt părinte.

„În mod cert au nevoie de modernizare, au nevoie de geamuri, de uşi, au nevoie de absolut tot", a spus un alt ieșean.

”Ocompanie multinaţională ne va ajuta pentru reabilitarea unui tronson din secţia de Chirurgie Pediatrică, ştiind că acest tronson necesită reabilitare imediată” (dr. Cătălina Ionescu)

Pentru ca pacienţii să beneficieze de condiţii decente, saloanele vor fi reamenajate şi dotate cu mobilier, a precizatdr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Iaşi: ”Ocompanie multinaţională ne va ajuta pentru reabilitarea unui tronson din secţia de Chirurgie Pediatrică, ştiind că acest tronson necesită reabilitare imediată. Discuţiile au fost la o sumă importantă şi anume aproximativ o sută de mii de euro.”

Pentru modernizarea celui de-al doilea tronson al secţiei de Chirurgie, va fi încheiat un protocol cu Ambasada Statelor Unite ale Americii în România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...