Concluziile expertizei de la maternitatea din Iaşi unde un bebeluş s-a născut mort: Aparatura medicală veche este de vină

Data publicării:
ANCHETA MINISTER

Aparatele de la Maternitatea Elena Doamna din Iaşi au arătat eronat bătăile inimii fătului. Este explicaţia specialişilor pentru diferenţa dintre rezultatele legiştilor care arată că bebeluşul era mort în pântecele mamei de aproape 24 de ore şi actele din unitatea medicală, conform cărora fetiţa a trăit până în dimineaţa zilei de 9 septembrie.

"Este vorba de înregistrarea simultană a pulsului aortei materne, este vorba de un artefact, de o imagine falsă care mimează o imagine adevărată, fapt care este cunoscut, este interpretat şi din această cauză există şi alte metode complementare de evaluare a stării fetale intrauterine," a explicat Nicolae Cernea, specialist obstetrică-ginecologie.

Numai că singurul aparat din unitate care putea să elimine această confuzie, ecograful, nu a putut fi folosit. "În cursul acelei zile nu exista niciun medic care să aibă competenţă, să fi făcut o şcoală, cursuri speciale şi să aibă abilităţi deosebite de a utiliza aparatul, iar la utilizarea ecografului, la pornirea acestuia, acesta, ecograful, are în spate un calculator care se poate bloca. În cursul zilei respective s-a pornit şi a fost blocat," a mai spus specialistul.

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a dat asigurări că toate deficienţele descoperite la maternitatea Elena Doamna vor fi aspru sancţionate.

"E vorba de o chestiune mult mai de ansamblu şi cred că trebuie luate măsuri mult mai dure pentru ca lucrurile să nu se mai întâmple. Sunt propuneri, dar nu ştiu dacă neapărat o închidere a maternităţii este soluţia. Cred că managementul ar trebui regândit acolo şi cred că întreaga activitate de la maternitate trebuie regândită," a declarat Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii

Concluziile anchetelor desfăşurate în acest caz sunt aşteptate în această săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...