Comoara din biblioteca UMF Iași. Medicină de acum o jumătate de veac

Data publicării:
carti umf

”Aici avem cea mai valoroasă carte românească. Este vorba de o carte a autorului Nicolae Chiriacopol, apărută la Iaşi în 1827. Este scrisă cu litere chirilice. Este o carte adresată tinerelor mame şi se intitulează "12 învăţături folositoare pentru tinerele mame",” explică Ovidiu Balan, muzeograf.

Iar aceasta este doar una dintre cărţile care se află pe rafturile bibliotecii de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Iaşi pe care medicii şi colecţionarii le consideră comori nepreţuite. Cea mai veche carte a bibliotecii are 407 ani şi a fost tipărită la Frankfurt.

”Este vorba de o carte din 1607. Ea este în limba latină şi se numeşte „Unicul TOM de răspunsuri şi întrebări medicale". Este o carte de medicină, o carte foarte utilă pentru toţi medicii din acea vreme,” a adăugat muzeograful.

Volumele sunt ţinute sub cheie, la o temperatură şi la o umiditate constantă. Nu sunt accesibile publicului de teamă că se vor distruge.Pot fi totuşi admirate de studenţii medicinişti.

”Pozele, imaginile sunt foarte conservate, s-au conservat foarte bine. Mi se par diferite. Acum, noi, tinerii, ne uităm mai mult în faţa calculatorului şi nu vedem aceste exemplare unice,” spune Alexandra Amariei, studentă.

Ovidiu Balan, muzeograf: ”Multe biblioteci chiar au scanat cartea veche cu scannere speciale şi au pus-o online. Avem şi noi un scanner performant şi ne-am propus încetul cu încetul să scanăm şi operaţiunea este în desfăşurare.”

Biblioteca Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi datează din anul 1882.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei