Cardul de sănătate, obligatoriu de la 1 septembrie

Data publicării:
CARD DE SANATATE D

Cu aproape două săptămâni înainte, reprezentanţii casei recomandă beneficiarilor să solicite cât mai curând cardul care le facilitează accesul la sistemul de sănătate.

Totodată conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Iaşi cere ca pentru persoanele pentru care nu a fost încă emis cardul, medicii să acorde servicii, fără a pune pacienţii pe drumuri. Şi asta pentru că pot accesa site-ul naţional prin care se poate verifica dacă pacientul este sau nu asigurat.

Robert Dîncă, preşedinte al CJAS Iaşi: "rugăm toţi medicii de familie care doresc să vină în sprijinul asiguraţilor să depună o cerere la Casa de Asigurări de Sănătate de a ridica aceste carduri în numele asiguraţilor, cu atât mai mult pentru cei asiguraţi care se află la o distanţă considerabilă de Casa de Asigurări de Sănătate şi care nu se pot deplasa. 

Din cei 450 de medici cu care avem contract, deocamdată un număr destul de mic de medici au venit să solicite aceste carduri de sănătate." 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri