BACĂU. În caz de ninsoare, circulația pe drumurile naționale ar putea fi blocată

Data publicării:
zapezi bacau

În județul Bacău sunt în total 400 de kilometri de drumuri națion care ar putea rămâne sub nămeți în această iarnă.

„Nu avem utilaje închiriate întrucât nu s-a reușit încheierea unui contract. Utilajele proprii sunt 11 la număr, mă refer la utilajele dotate cu răspânditor de material antiderapant și cu lame, celelalte anexe, buldoescavatoare, auofreze sunt în baza de deszăpezire în număr suficient,” a declarat Iulian Vasiliu, șeful Secției Drumuri Naționale Bacău. 

Prefectul județului Bacău speră să poată folosi drept soluție de avarie utilajele de la Drumuri Județene.

„Chiar dacă sunt ceva greutăți în atribuirea contractelor la CNANR, noi încercăm în colaborare cu Consiliul Județean, cei de la Drumuri Naționale au spus că sunt exemple de bune practici în sensul ăsta și că orice utilaje închiriate punctual de la CJ vor fi achitate integral,” a spus Claudiu Șerban, prefectul județului Bacău.  

În ce privește situația drumurilor județene, 60 dintre cele 93 de primării s-au gospodărit pe cont propriu. Primarii de acolo au închiriat utilaje, iar ceilalți au primit ajutor de la Consiliul Județean.

Încă de anul trecut, Consiliul a încheiat contract de deszăpezire cu un consorțiu de firme pe patru ani pentru deszăpezire. Iar costul deszăpezirii pentru iarna aceasta va fi de 3 milioane și jumătate de lei.

„Pentru iarna 2013 -2014 avem închiriate aproximativ 46 de utilaje, dintre care 15 cu lamă și răspânditor de material antiderapant, opt autogredere, șapte încărcătoare, opt buldoescavatoare, trei autofreze, un trailer, și un imob pentru a interveni rapid,” a spus Valentin Palea, șeful Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău.  

Autoritățile dau asigurări că, în cazul în care va ninge abundent, se va acționa cu toate utilajele din dotare.

„Nu avem niciun fel de emoție în ceea ce privește contractele pentru deszăpezirea drumurilor județene în această iarnă, suntem pregătiți și, mai mult decât atât, monitorizăm foarte bine, s-au montat GPS-uri pe aceste utilaje și sunt monitorizate de conducerea Drumurilor Județene,” a dat asigurări Ionel Floroiu, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. 

În lipsa unei firme care să se ocupe de drumurile naționale, deszăpezirea lor se va face cu utilajele din dotarea celor de la Drumuri Naționale Bacău, unele dintre ele vechi și de 40 de ani.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri