Timp de aproape două minute, în megafoane ar fi trebuit să se audă mesajul ''Atenţiune! Atenţiune! Acesta este un exerciţiu de protecţie civilă. Vă rugăm să evitaţi panica''. Trecătorii nu au putut însă desluşi mare lucru. „N-am auzit nimic, poate am fost prea concentrat. Am avut un laborator şi trebuia să fac un experiment şi poate n-am dat importanţă,” a spus un trecător.
Aceeaşi situaţie şi în Piaţa Unirii, unde alarma s-a dat cu 5 minute mai târziu. Cu toate că ar fi trebuit să aibă o rază de acoperire de circa 500 de metri pătraţi, vocea care anunța dezastrul nu s-a făcut înțeleasă.
Același scenariu și în zona gării din Iași.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă recunosc că sunt deficiențe la sistemul de alarmare: „Constatările sunt că există câteva zone care nu sunt foarte bine acoperite. Tocmai de aceea desfăşurăm astfel de exerciţii, să vedem exact, la diferite ore din zi şi din noapte care este gradul de audibilitate,” a spus colonel Dan Iamandi, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi.
Astfel că se vor lua măsuri, a declarat Mihai Chirica, viceprimarul Iașiului: „O să mai completăm cu 1-2 sirene electronice şi pentru partea de şes Bahlui şi zona Ţicău unde am făcut verificarea şi în anii precedenţi şi acolo într-adevăr ar trebui şi pentru partea de semnal doar audio, fără voce.”
Aceste sirene au fost montate în oraş în urmă cu 5 ani.