Aglomeraţie la înscrieri la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Iaşi

Data publicării:
INSCRIERI USAMV IASI

Secretariatele celor patru facultăţi ale Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară s-au aglomerat încă de la deschidere. Zeci de tineri s-au așezat la rând dornici să se înscrie chiar din prima zi. Cea mai mare concurenţă se anunţă la Facultatea de Medicină Veterinară unde sunt disponibile 140 de locuri. Aici, anul trecut au fost cinci candidaţi pe loc.

50 de locuri cu predare în limba engleză

La Facultatea de Medicină Veterinară a apărut din acest an şi o nouă specializare - "studiul medicinei veterinare în limba engleză dedicată în special candidaţilor din străinătate dar pot opta pentru această specializare cu taxă şi candidaţii români. Taxa este de 4.500 de euro pe an," a spus Gheorghe Solcan, prodecan USAMV Iaşi. 

"La studii universitare de licenţă avem în jur de o mie de locuri pe cele patru facultăţi, Agricultură, Horticultură, Zootehnie şi Medicină Veterinară," a spus Ioan Ţenu, prorector la USAMV Iaşi. 

Taxele pentru specializarile in limba romana sunt cuprinse intre 2.500 si 4.500 de lei. Candidații își pot depune dosarele până pe 25 iulie. Excepție face grupa cu predare în limba engleză pentru care perioada de înscrieri se va încheia în luna septembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri