Tânăra de 23 de ani venise la ştrand împreună cu doi prieteni. S-a aventurat şi a urcat pe platforma aflată la peste 10 metri înălţime. Nu a fost însă atentă şi chiar în momentul saltului a alunecat.
Cazul a ajuns și în atenția polițiștilor, care au confirmat ca este vorba de un accident. Ioan Baciu, adminustratorul ștrandului municipal, a declarat că fata nu a fost împinsă. S-a urcat singură pe trambulină și a sărit.
Medicii de la SMURD i-au acordat tinerei primul ajutor chiar pe plajă după care au dus-o la Spitalul de Neurochirurgie. Este primul incident din acest sezon petrecut la Ştrandul Municipal din Iaşi. Salvamarii fac apel la cei care vin să se distreze să intre în bazinul olimpic doar dacă ştiu să înoate şi să nu consume băuturi alcoolice.