A fost semnat contractul pentru ambulatoriul maternităţii Cuza Vodă. Termenul de execuţie - 20 luni
Data publicării:
Ambulatoriul maternităţii va fi amenajat într-o clădire, monument istoric, care acum stă nefolosită din cauza stării avansate de degradare în care se află. După reabilitare, aceasta va avea o suprafaţă utilă de 850 de metri pătraţi şi va oferi servicii medicale noi.
Clădirea este într-un stadiu avansat de degradare, de aceea constructorul speră să respecte termenul de execuţie de 20 de luni. Pe lângă reabilitatea clădirii, din cele 8,8 milioane vor fi cumpărate şi peste 300 de aparate medicale şi piese de mobilier pentru dotarea ambulatoriului. Vor fi lansate şi două noi servicii medicale: kinetoterapie şi şcoala părinţilor.
Maternitatea Cuza Vodă este cea mai mare din Moldova. Peste 6.000 de femei nasc aici, în fiecare an.