2.600 de locuri în grădinițele din Iași. Vezi documentele necesare pentru înscriere

Data publicării:
INSCRIERI GRADINITA

În Iaşi, sunt 41 de grădinţe de stat care pun la dispozitie peste două mii de locuri. Alte 600 de locuri sunt disponibile în sistemul preșcolar privat. Cele mai solicitate sunt în fiecare an unitătile cu program prelungit.

„Copiii vin în continuare aici pentru prestigiul acestei unităţi. Grădiniţa noastră este cea mai mare ca, capacitate, colectivul de cadre didactice este foarte bine pregătit şI are fără lipsă de modestie un anumit renume la nivelul oraşului,” explică Viorica Buhuș, educatoare la Grădiniţa cu Program Prelungit nr. 12. 

Ca să-și poată înscrie copiii fără probleme, în momentul depunerii dosarului părinții trebuie să se asigure că au toate documentele necesare. În caz contrar, procedura se poate prelungi.

„Pentru înscrieri, documentele necesare sunt copii după certificatul de naştere al copilului, copie după cartea de identitate şi a mamei şI a tatei şi adeverinţă de salariat,” a explicat Ghena Acatrinei, director al Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 12.

Selecţia viitorilor preşcolari se va face după anumite criterii.

„Primul criteriu este ca domiciliul copilului să aparţină de grădiniţa de cartier. Apoi să aibă un frate care frecventează Grădiniţa şi părintele să aibă serviciu, măcar un părinte să aibă serviciu pentru că altfel nu putem asigura taxa hranei,” a mai spus director al Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 12.

Pentru masa celor mici, grădinițele percep taxe cuprinse între 10 si 14 lei pe zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri