Ziua porţilor deschise la AJOFM Galaţi

Data publicării:
ajofm

16 ani au trecut de când a apărut în România o instituţie care să se ocupe de piaţa muncii. Pentru a marca această zi într-un mod inedit, reprezentanţii AJOFM Galaţi au organizat ziua porţilor deschise.

Cezar Năstase, director executiv AJOFM Galaţi: „Oricine este interesat poate veni să-i prezentăm fiecare birou, ce se întâmplă, ce activităţi sunt şi, în general, care este parcursul. Poate sta şi lângă un funcţionar să vadă cum se face un dosar de şomaj, cum se întocmeşte o carte de muncă, cum se analizează."

Gălăţenii care au venit la eveniment au intrat în pielea angajaţilor şi au văzut care sunt activităţile lor.

Aşa, gălăţenii şi-au dat seama că treaba de birou nu este atât de uşoară precum pare.

Săndel Oprea, şomer: „Trebuie să ştii cum să lucrezi şi eu neştiind, îi mulţumesc doamnei că m-a ajutat pentru că altfel nu aveam nicio şansă."

Conducerea AJOFM Galaţi speră ca în urma acestei zile, gălăţenii să aibă mai multă încredere în instituţie.

Cezar Năstase, director executiv AJOFM Galaţi: „Când omul vine la tine în curte şi vede cu ce probleme de confrunţi poate este mai aproape, mai îngăduitor."

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Galaţi organizează ziua porţilor deschise în fiecare an. În urma unor astfel de acţiuni, mai mulţi tineri au făcut voluntariat la agenţie şi chiar s-au angajat.

Reporter: Mihaela Brazdeş
Operator: Liviu Hagiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri