Slujbă pentru bolnavii de cancer

Data publicării:
slujba spital

Alaiul de preoţi a ţinut, pentru început, o slujbă în holul spitalului unde a fost săvârşită Taina Sfântului Maslu.

Eugen Buruiană, protopop Galaţi: „Rugăciunea noastră de astăzi este întărită de prezenţa sfintelor moaşte aduse tot cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului, respectiv moaştele Sfântului Andrei şi moaştele Sfântului Nectarie de la Eghina."

La ceremonie au participat atât angajaţi ai spitalului, cât şi pacienţi care se pot deplasa singuri. Bolnavii s-au rugat pentru sănătatea lor, dar nu i-au uitat nici pe apropiaţi.

Ne-am rugat pentru sănătate şi pentru copiii mei. Eu am tumoare canceroasă" a spus un pacient.

"Ne-am rugat pentru sănătate. Cu ajutorul părintelui cred că voi fi sănătos. În timpul slujbei m-am simţit foarte bine şi când m-am închinat la moaşte. M-am răcorit un pic" a spus alt bolnav.

Preoţii au intrat în saloane şi au mers pe la paturile tuturor bolnavilor aducându-le puţină alinare şi oferindu-le câte o iconiţă cu chipul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.

În judeţul Galaţi sunt înregistrate 15.267 de persoane care suferă de cancer, dintre care 828 depistate numai în primele nouă luni ale anului.

Reporter: Georgiana Ciurea
Operator: Bogdan Cazacu

Editor web: Dana Costache

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...